Mentalitatea „proprietății” se schimbă – Jurnal iTUX (3)

Dezavantajul lansării unui proiect unicat pe o piață, cum este iTUX pentru piața închirierilor de ținute bărbătești, este tocmai „unicitatea”. Ești singurul pe o piață imatură încercând să îți educi targetul și să îi faci să realizeze că atunci când le apare nevoia de „costum”, pe lângă „a-ți cumpăra” și „a-ți face pe comandă”, acum există și „a-ți închiria”. O luptă cu mentalitatea înrădăcinată a romanului. 

Din păcate, în România există în continuare un curent extrem de puternic care favorizează mentalitatea „proprietate”. Ne dăm seama de acest lucru din toate discuțiile „chirie vs rată, prezente prin societatea noastră, online sau offline. „Să fie al tău mamă„, este în continuare una dintre replicile preferate ale părinților. Urmată de „Așează-te și tu la casa ta” și „Păstrează-mi niște borcane pentru murături!” sau „De ce să nu votez PSD? Mi-a mărit pensia!”.

Neexistând o soluție precum iTUX, niciun bărbat care urma să fie mire sau să participe la un eveniment cu dress code nu își spunea „Well, e mai rapid și avantajos să îl închiriez și apoi să scap de grija lui!”. Pentru că nu știa că un costum sau o ținută completă poate fi de închiriat. Asta e partea interesantă: de unii singuri încercăm să schimbăm o mentalitate a bărbatului din România.

Și reușim.

Am identificat exact core-target-ul nostru (90% din clienții de până acum), mesajul nostru fiind înțeles exact cum ne dorim. (asta a fost mișto în ultimul an; am învățat astfel de chestii, de care nu aveam idee, cu ajutorul unui profesor mișto) 

Prețul: a închiria este mai avantajos decât a cumpăra ori a realiza la comandă. Vorbim aici de produse de calitate similară (premium): un costum similar cu cel pe care eu îl ofer la iTUX îl găsești în comerț la un preț de aproximativ 2000 lei iar dacă vrei să ți-l faci la comandă o să plătești de la 2200-2500 lei în sus. Un smoking e un costum pe care îl porți la nuntă și cam atât. Să plătești o sumă atât de mare pe un costum pe care îl porți o singură dată e că și cum ai bagă 3000 lei într-un plic și i-ai ascunde în șifonier, fără să îi poți scoate de acolo.

Timp câștigat: dacă vii la o probă, nu durează mai mult de o oră să îți alegi modelul iar eu să te probez și să îți notez toate modificările pe care trebuie să ți le fac la costum.

Comoditate și servicii: da, modificăm produsele. Nu doar îți punem un costum în husă și îți urăm „casa de piatră”. Vin totuși după 6 ani de costume luxury realizate pe comandă. Am în continuare ochiul format și „defectul” profesional de a mă asigură că ținuta este perfectă pe tine.

Consiliere: stau cu fiecare client și îi explic cum trebuie să îi vină costumul, cum să și-l accesorizeze, ce pantofi să își aleagă și așa mai departe. Genul de servicii premium și personale, pe care niciun magazin din mall nu ți le va oferi, chiar dacă dai niște zeci de milioane de produsele lor.

Sunt curioși și vor să afle mai multe informații, pentru că le-am ridicat o sprânceană. Dovadă stă faptul că una dintre cele mai accesate pagini de pe iTUX.ro este articolul în care explic clar și simplu ce înseamnă o închiriere și ce servicii oferim.


Este încurajator că reușim să schimbă mentalitatea „proprietății” și că toți bărbații care ne trec pragul sunt extrem de incatati de această variantă, din toate punctele de vedere. Aproape fiecare client mi-a spus „Ce tare, habar nu aveam că există varianta asta, înainte de a da de voi!” sau „Dacă știam că pot să închiriez costumul de nuntă, nu mi-l mai cumpărăm, că stă degeaba în șifonier de atunci!”. Cred că fac o treabă bună, dacă la 6 luni de start am ajuns la 2 rânduri de recomandări de la un singur client. Probabil acesta e cel mai real indicator al „customer happiness”, când îl mulțumești pe primul și apoi mulțumești și recomandarea acestuia (care deja vine cu așteptări mari) și o capeți și pe a treia.

Se poate și în România schimba o mentalitate. Un start-up simplu, un tip încăpățânat și mulți prieteni care susțin și ajută. Da, am ajuns la concluzia că dacă vrei să îți asumi un start-up, unde nu ai echipe pentru fiecare task (comunicate de presă, copywrite, copyproof, social media, design, sales și așa mai departe), orice prieten îți devine partener și coleg. Vă mulțumesc, Andrei, Dragoș, Oana, Ami, Ana.

Ne aliniem ușor la tendințele de afară și preferăm să apelăm la servicii care ne ușurează viața și ne ajută să rezolvăm mult mai repede „task-urile” de pe listă. România rămâne o piață imatură pe anumite segmente și se simte imediat ruptura între generații și pături sociale.

Avem early adopters și încercam să targetăm millenials dar pe aceștia nu îi poți prinde în horă decât printr-o comunicare sinceră și directă cu ei, glumind și spunând adevărurile pe care alții le îmbracă într-un PR greoi. 

Este un început iar genul de business-uri care îți oferă „timp” o să fie din ce în ce mai căutate în România, pentru că începe să ne placă confortul. Asta este bine, atât pentru business-uri cât și pentru mentalitatea noastră.  

Oare ce alte mentalități putem schimba?

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns