Ca antreprenor obiectivul tău este ca totul să funcționeze și fără tine

C

De multe ori m-am întrebat care este diferența dintre un antreprenor și un patron. Instrinsec sunt unul și același lucru. Totuși trebuie să fie și o altă diferență decât lexicală între cele două poziții. Oricum ai privi mereu găsești similitudini și diferențe. Așadar explicația rămâne pentru o dezvăluire ulterioară.

Tot analizând cele două ipostaze am realizat cât de mult este suprapusă sintaxa „antreprenor” peste cea de „one man show”. Vorbesc din propria experiență aici. Mă uit în jur la mulți din anturajul antreprenorial (gânduri venite în timpul Bucharest Business Club Camp #2) și constat că declick-ul dintr-un un „start-up” și un „business” apare odată cu echipa și angajații. Până atunci ești un fel „freelancer” de SRL.

Ai o idee, o pui în practică, începe să produci încasări, dar principalul obiectiv este să îți formezi o echipă capabilă să ducă acel business în continuare și când nu ești prezent la birou.

De câte ori ați auzit pe cineva cu propriul business că nu a mai plecat în concediu că asta înseamnă ca firma să nu producă nimic în acea perioadă? Pentru că multi se zgârcesc și preferă un profit mai mare lunar făcând totul de unii singuri, fără angajați ori pur și simplu business-ul nu poate încă susține salariile altor angajați.

Da, fix pentru că acest lucru înseamnă investiții (salarii, taxe), proceduri și un workflow bine pus la punct că atunci când ești în concediu sau pur și simplu ai alte trebuie și nu ești la birou să nu te sune din 10 în 10 minute să te întrebe sau să ceară diferite permisiuni.

Efort, investiții, dar este principala cărămidă pe care trebuie să o pui la fundația propriul tău business. Ieși din task-urile operaționale și minore și ocupă-te să dezvolți afacerea prin noi produse ori servicii, să aduci parteneri noi, să capeți apariții media. You are the brain and the image of the business. Echipa pe care o formezi are rolul de a te susține din spate având grijă ca din punct de vedere operațional să funcționeze, comenzile să fie livrate, astfel încât la final clienții sunt mulțumiți iar banii sunt încasați.

Pentru că la final trebuie să dezvolți o afacere, nu să te dezvolți tu ca afacere. Tu nu ești afacerea ta. Tu ești managerul.

comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Mhh, de filosofia asta nocivă m-am întâlnit în mai toate colaborările, unde antreprenorul avea impresia că el trebuie să fie implicat direct în toate aspectele firmei respective. El trebuie să fie la curent, da, dar ca antreprenor îți angajezi oameni mai pricepuți ca tine pe anumite zone pentru a aprofunda ideea obiectului muncii și, să fim sinceri, să mai înveți ceva. Când colo, se merge pe „lasă, că știu eu mai bine. fac eu și vânzare și producție și management, că am făcut și până acum”, diferența între atunci și acum fiind destul de maare, apărând în sistem multe elemente. Concluzia: la 40 de ani au un stil de viață nesănătos, o relație familială șubredă și un bisnis cu o siguranță volatilă în care-s implicați oameni fără mare tragere.

Alexandru Nestian

Manager & co-founder @ the fashion start-up iTux, 6 years market experience, digital savvy, blogger

Instagram

Social Media