Rețeta unei seri mișto: proiector + FIFA + prieteni

Am ajuns cu serile noastre de FIFA la #FIFANight S01E02, iar de această dată am mărit și numărul invitaților, la un onorabil 12. În ritmul acesta, apartamentul o devină neîncăpător pentru o asemenea galerie microbistă.

Este o escapadă din viața agitată și din haosul oferit de o ieșire în Centrul Vechi, iar rețeta este extrem de simplă: se dau 2 console, 4 controllere, 2 discuri de FIFA, un TV (codename „tabletă”, explic mai jos) și, cel mai important, proiectorul 4k. Să jucăm pe două televizoare ar fi cam monoton, așadar am apelat din nou la EPSON, cu o rugăminte. Ca și data trecută, oamenii au fost extrem de mișto și ne-au ajutat rapid. Go, go, EPSON România!

Cum arată o seară cu băieții cu FIFA pe un proiector 4K?

În primul rând, trebuie să recunosc că pe cât de uriaș este EH-TW9300(click pentru specs), pe atât de ușor este de montat și de configurat pe un perete de bloc (mai mult strâmb decât drept). La cum era amenajată camera, proiecția se făcea dintr-un unghi destul de ciudat, dar din setările proiectorului s-a putut regla ca imaginea să fie perfect dreaptă și clară.

Nu se poate compara cu un televizor, indiferent de diagonală. Noi am proiectat meciurile de FIFA pe un perete de vreo 3m! Dacă stăteai lângă proiecție, când se bătea un corner, nu se știa care e jucătorul de fotbal și care ești tu. Partea cea mai amuzantă a serii era când după ce jucai pe proiector și te simțeai pe  „teatrul viselor” (P.S.: în sfârșit am reușit să câștig în fața lui Andrei), îți venea rândul să joci pe un TV de 82cm. Aveai senzația că joci FIFA pe tabletă sau pe telefon. De aici și glumele cu „iarăși jucăm pe tabletă?”.

Are 5-6 moduri de culoare, pe care le poți schimba în funcție de genul imaginii pe care o proiectezi (film, poze, prezentări, jocuri) și niciun fel de lag. Eu am fost norocosul la care a rămas proiectorul până l-am returnat prietenilor de la EPSON și l-am testat pe Mass Effect: Andromeda, pe seriale și pe stream online HD cu Formula 1 din Australia. Chiar și în condiții de lumină afară, proiectorul pe setarea „bright dynamic” își face treaba.

Combinația de proiector, consolă și prieteni mi se pare că este mult mai distractivă și amuzantă decât orice altă încercare similară pe PC-uri, pe #PCMasterRace și așa mai departe. Să stai 10-12 oameni într-o sufragerie, strigând la fiecare fază de poartă e clar mai tare decât să stăm fiecare la PC-ul lui, cu căștile pe urechi și să distrugem baza adversarului.

Revenind la proiector, pentru o sufragerie de 25-30m2 este supradimensionat, dar pentru un apartament sau casă cu un open space mare pentru camera zi, atunci eu zic să iei în calcul achiziția unui astfel de proiector. Chiar dacă nu fix acest model, atunci ceva redus pentru o sufragerie de apartament și îți garantez că întrebarea „Hai la mine la un film!” s-ar putea să devină mai promițătoare 😉

P.S. Pentru #FIFANight S01E03 o să începem înscrierile în curând :))

Un live cinstit

Pentru un weekend, am lăsat costumul pe umeraș – Canyoning și cascade

E 2017 deja. Ianuarie. În Decembrie, am fost prima dată la snowboard și mă lăudăm că, după rapelul pe cascadă, a venit și rândul plăcii. Apoi am realizat că acest articol stătea în draft din Aprilie. Well, publish.


Sunt destul de multe lucrurile pe care îmi doresc să le fac, dar nu îmi găsesc energia, motivația sau curajul să le încep. Printre altele, îmi doresc să sar cu parașuta, să fac turul Europei cu trenul, să mă plimb cu balonul cu aer cald și să merg la sală să încerc să fac „cățărare”. În mintea mea, în categoria ”cățărare” intră și coborârea în rapel pe un perete vertical (na, de când mă jucăm Splinter Cell mi se trage dorința asta).

Nu am reușit, până acum, să realizez nimic din lista de mai sus, din diferite motive. De aceea m-am bucurat când lucrurile s-au întâmplat în așa fel încât nu am avut cum să mai refuz sau să mă eschivez de la o aventură pe care o așteptam de mult. Un weekend altfel.

Și am plecat …

Fac repede un sumar cu ce activități m-am delectat în acel weekend:

  • mi-am amintit, după mai bine de vreo 10 ani, cum este să mergi cu trenul la cușetă;
  • m-am relaxat câteva ore la un water park;
  • am explorat Valea Seacă;
  • am învățat să cobor cu o coardă pe un perete vertical;
  • am stat la un foc de tabără;
  • am făcut canyoning pe Oşelu (7 cascade și 3 marmite).

Pentru „băiatul de oraș” din mine a fost o ieșire din rutină binevenită, renunțând câteva zile la traseul birou – evenimente – casă. Noroc cu ieșirea la baschet, săptămânală, căci altfel aș fi 100% sedentar. Te tâmpește un astfel de program, încât nu mai vezi dincolo de el si nu vezi câte lucruri ai putea face cu timpul tău liber. Așa ajunsesem!

Aventura

Mersul cu trenul, la cușetă, este mult mai amuzant decât orice drum cu mașina. Bine, durează de 2 sau 3 ori mai mult, dar trecem peste acest mic aspect. E ca și cum ai merge într-o garsonieră pe calea ferată. O garsonieră mică, foarte mică. Claustrofobic de mică.

IMG_9077 (1)

Toate activitățile prin care ne-am aventurat, alături Călin și toată echipa Carpatic Fun, m-au făcut să trec prin toate stările fizice și psihice posibile. De la entuziasmul orb și nerăbdarea de când începeam să mă echipez, la panică totală atunci când mă trezeam pe marginea cascadei și trebuia să fac primul pas în gol. Mi-a dispărut instant zâmbetul de pe față când am auzit „Hai!”. Atunci mi-am dat seama că sunt cu coarda în mână, singur și trebuie să mă las pe spate, contrar tuturor instinctelor mele de conservare, și să cobor! După ce am reușit să trec peste acest baraj psihologic, m-au curpins entuziasmul și adrenalina și m-am simțit „on top of the world”! La final, am rămas cu un zâmbet, cu multă bucurie și m-a curprins epuizarea și o febră musculară care m-a ținut zile întregi.

IMG_9280

Totul părea simplu: Călin ne-a explicat cum funcționează totul, cum putem coborî pe o cascadă sau un perete vertical, folosind fie opritorul, fie optul. Repede ne-am echipat și așteptam să continuăm organizat, rând pe rând, traseul. Repet, totul mi-a părut simplu până în clipa în care m-am legat la coarda de coborâre și trebuia să mă las pe spate, cu picioarele pe stâncă și să cobor. În acea clipă, mi s-a dat totul peste cap și m-am blocat. Era prima data când eram legat de o coardă și încercam să cobor o stâncă.

În filme îmi părea totul așa ușor, te legai de coardă, hop-hop de trei ori și erai jos. Eu m-am trezit după doi-trei pași că îmi îngheață genunchii și că nu știu ce să mai fac. Am tras aer în piept, am realizat că sunt în tandem și că e cineva lângă mine și nimic rău nu se poate întâmpla și am reușit să îmi deblochez genunchii și să ajung jos. Așa am trăit prima mea coborâre în rapel!

Și am trăit asta în prima zi, la coborâri simple în tandem. Nici nu realizam că a doua zi voi coborî singur 7 cascade, doar cu o coardă, un opt (nici măcar opritor), tot îmbrăcat în neopren! Iar când mi-am dat seama de toate acestea, era prea târziu să mă mai pot întoarce din drum: eram deja sub o cascadă, încercând să găsesc un punct uscat în care să îmi proptesc piciorul pentru a putea ieși din apă (care mă lovea puternic peste cască). Încercam să îmi amintesc ce îmi spusese Vlad, ceva despre a nu lua niciodată mâna dreaptă de pe coardă. 

Instantaneu strâng tare coardă. Așa, doar ca să fiu sigur. Apa mă trimitea din stânga în dreaptă și înapoi. Încerc să mă rotesc încât să mă pot proteja, cu umărul stâng, pe care îl izbesc acum de toate stâncile. Reușesc să văd o porțiune uscată a peretului și îmi înfig acolo piciorul stâng! Îmi forțez genunchiul, reușesc să mă ridic în el și îmi găsesc un loc și pentru dreptul. În acel moment realizez că eram la 90 grade pe stâncă iar cascada curgea acum liniștită printre picioarele mele! Reușisem singur! Nu vă pot descrie această senzație.

carpatic-fun-3

carpatic-fun-4

Senzația este greu de descris, iar poze care să reușească să transmită exact gustul adrenalinei care te cucerește nu am. După fiecare cascadă, când ajungeam cu picioarele pe pământ, mă dezlegam de coardă, strigam (din automatism deja) „coardă liberă„! (Aproape că mi-l amintesc pe Sorin, cum spunea că ajunsese să strige și în somn „Liftul!”, în timpul SkyRun24). Încercam să găsesc o piatră pe care să mă așez, pentru că îmi tremurau picioarele în ultimul hal. Și faceam tot posibilul să le fac să se relaxeze, căci în 5 minute urma să mai cobor o cascadă.

Relaxare

După prima zi de aventură, când încă nu gustasem cu adevărat loviturile stâncii, am rămas cu ceva energie și după o cină copioasă, ne-am retras în Glavoi (Vamă Veche de Bihor, așa mi s-a spus), ne-am încălzit la un foc de tabără și cântece de chitară. Pentru o secundă uitasem de București, de birou, de laptop, de emailuri și de deadline-uri.

glavoi-carpatic-fun

Concluzie

După a doua zi nu mă pot lăuda că am rămas cu la fel de multă energie. Îmi simțeam tot corpul obosit, am descoperit mușchi de existența cărora nu aveam habar (când a început febra musculară), dar eram fericit și mândru. Eram încântat că am reușit să fac ceva ce îmi doream de mult timp și să mă oftic că mi-a lipsit curajul!

A fost o super experiență pe care o recomand oricui. Frică îți este doar la început, când faci „debriefing-ul” și ți se explică pericolele și măsurile de precauție. Toată gașca de la Carpatic Fun a fost senzațională, explicându-mi toate cele, având răbdare cu mine. Ei organizează astfel de aventuri pentru grupuri mici de oameni 4-5 oameni, tocmai pentru că fiecare om să aibă mereu un om dedicat lui, pe toată perioada.

Pentru un weekend, lăsați Bucureștiul în pace, urcați-vă în tren/mașină și experimentați ceva nou și mișto. E fix ce trebuie pentru o ieșire cu băieții, dacă tot vorbeam ieri de unde să îți scoți colega de muncă. Ia-ți prietenii, vă plimbați pe munte, mai coborâți o cascadă, mai beți o palincă să vă încălziți, mai coborâți o cascadă, mai beți o palincă și tot așa. Merită. Toată experiența.

Îi puteți găsi pe site, pe Facebook, iar fotografiile sunt făcute de Valcan Vasile, care surprinde cele mai frumoase peisaje pentru  Bihor în imagini și Oradea în imagini.

 

Captain America: Civil War

Nu mai este nicio surpriză faptul că sunt un fan comercial al universului Marvel. Comercial în sensul în care știu toate filmele și despre fiecare erou, dar nu m-am aruncat niciodată în benzile desenate cu adevărat. Cine știe?! Poate la un momentan voi încerca și asta. Îmi este frică de faptul că nu mă voi putea opri din a le citi. Și nu sunt puține, iar timpul devine din ce în ce mai limitat.

De ce voiam să văd Captain America: Civil War? În primul rând, pentru că este încă un film Marvel, iar ultimile două pe care le-am văzut, Ant Man și Deadpool, s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele. Bine, să fiu sincer până la capăt: încă un film în care apare Iron Man a.k.a. Tony Stark a.k.a. Robert Downey Jr.. Mai jos sunt gândurile unui fan, după ce a văzut filmul, nu se dorește a fi recenzia unui critic sau om din domeniu. Pur și simplu, articolul unui fan.

Captain America: Civil War

Povestea se ridica la nivelul Marvel, avem de toate: relația extrem de puternică de prietenie și devotament dintre Steve și Bucky (relație în jurul căreia este construit întreg filmul), flashback-uri din trecutul lui Tony, apariția „surpriză” a unor colegi Marvel, un moment culminant (pe care spre deosebire de alte filme Marvel) pe care nu prea îl poți anticipa și un „villain” fără nicio superputere adevărată.

Nu vreau să fac niciun spoiler în articol dar pot doar aminti ceea ce știm deja din trailere: se decide că „echipa” Avengers nu mai poate avea libertate de acțiune nelimitată și că este nevoie de o lesă. Această decizie, plus relația dintre Steve și Bucky, duce la o ruptură violentă între Tony și Steve, implicit la câteva lupte spectaculoase între Iron Man și Captain America. Și, cum știm cu toții din propria experiență, când într-o echipă apar doi lideri, cu păreri contrare, automat se vor forma și cele două tabere adverse. Fix asta se întâmplă și în Captain America: Civil War. Plus, sunt câteva „vești”, pe care atât noi cât și Iron Man le vom afla pe parcursul filmului care vor schimbă dramatic „desfășurarea acțiunii”. Uff, greu e să scriu un articol fără spoilere.

Dar vă pot spune altceva în schimb! Povestea nu urmărește neapărat cum binele învinge răul, ci urmările pe care acțiunile personajelor le au asupra oamenilor din jur (dar și asupra lor) și cum o relație de prieteni este uneori mai presus de orice. Parcă mai mult că niciodată, într-un film Marvel, povestea atinge ceva note mai sensibile.

Ziceam un pic mai sus de scenele de luptă, de care filmul nu duce lipsă, acestea fiind prezente încă din primele secvențe. Ceea ce m-a deranjat este modul în care au fost filmate: tare ciudat, se alternează extrem de rapid și brusc unghiurile de filmare și am avut ceva probleme în a le urmări cu atenție. Dacă ați văzut „London has fallen”, mai ales scena de final cu asaltul HQ „răufăcătorilor”, vă pot spune că este fix opusul. Fix opusul! Poate și rândul patru în sala IMAX are ceva de-a face cu asta. O să fie un subiect pe care mulți o să îl treacă pe lista minusurilor, iar alții nici nu o să îl observe. În fine, pe la jumătatea filmului m-am obișnuit cu acest gen de montaj. Scena din aeroport e bine montată și gândită, mi-a plăcut cum fiecare erou și-a folosit ce a avut mai bun și cum noii veniți s-au integrat de minune în tactica de joc. Mi-a plăcut! Nu întru în detalii, o să vedeți când mergeți la film de ce mi-a plăcut toată scena.

Rooster-ul este unul demn de un film Marvel, aproape că am avut senzația că mă uit la un film de seria Avengers. Îi avem în prima linie pe Iron Man, Captain America, Black Widow, War Machine, ajutați de Wanda Maximoff, Vision, Hawkeye și, bineînțeles, de românul nostru, Sebastian Stan, în rolul lui Bucky (Winter Soldier). Și da, se vorbește și românește în film, prepare yourselves.

Cele trei noutăți din primul 11 s-au integrat lejer în atmosfera filmului, Spider Man provocând deseori râsete în sală, cu naivitatea lui. Ant Man nu își pierde din umorul caracteristic, iar Black Panther m-a făcut curios să îi văd propriul film, programat în Februarie 2018.

Concluzie

Per total, este un film bun Marvel, cu o poveste complicată care nu te plictisește și care te ține în scaun până la final. Ceea ce nu este mereu valabil pentru filmele din seria Avengers, de exemplu. Da, bine, se poate spune că este din nou clișeul „binele învinge răul”; știam cu toții că personajul „negativ” o să fie „rupt în bucăți”, ca în orice film cu super eroi, dar nu știam costul victoriei. Și fix despre asta este filmul. M-am bucurat să văd că scenariul oferă multă profunzime (pentru un film de acest gen) poveștii, personajelor și deznodământului. Avem în continuare ceva replici amuzante (nu extrem de multe) pe parcursul filmului, dar parcă era loc de mai multe! Nu mă pot abține, mini Spoiler Alert! Nu am înțeles, însă, lipsa desăvârșită a lui Pepper.

Marvel’s Captain America: Civil War Iron Man/Tony Stark (Robert Downey Jr.) Photo Credit: Film Frame © Marvel 2016

Ceea ce spuneam în articolul despre Deadpool, scris la Adriana pe blog, este valabil și acum:

Dacă ești fan, o să mergi la el indiferent de ce scriu eu aici sau ce scriu alții, iar dacă nu ești fan și ai chef de o porție de râs, atunci îți recomand să mergi la el.

Filmele Marvel sunt filme ușoare, de relaxare. Fan sau nu, merită să mergi să le vezi în cinematograf! Din 6 Mai poți vedea Captain America: Civil War la IMAX, Cinema City, adus în România de Forum Film.