Cum îți alegi paltonul?

După cum o arată și vremea de afară, suntem deja în Noiembrie și asta înseamnă că este perioada perfectă pentru a purta acele ținute pe care le așteptăm tot anul: costumele de toamnă-iarnă, la 3 piese, cu eșarfe sau mănuși de piele. Putem deja discuta și despre piesa de rezistență a oricărei garderobe pentru acest sezon: Paltonul.

Trebuie să fie clar, încă de la început: peste un sacou nu este acceptat să purtăm altceva decât un palton; excepția acceptată poate fi doar vesta matlasată, dar, în rest, nu văd nimic altceva ce poate fi purtat peste o ținută cu sacou.

Paltonul, așa cum probabil v-ați aștepta, îl vom putea regăsi sub mai multe modele, dar astăzi vom discuta strict despre modelul Chesterfield, urmând ca în cadrul articolelor educaționale să abordez, mult mai amplu, subiectul Paltonului.

Cum ne alegem paltonul?

Cele mai mari dificultăți, când am început să îmi construiesc garderoba, le-am întâmpinat când știam că îmi trebuie un produs dar nu știam cum să îl aleg astfel încât să se potrivească corpului meu sau să se asorteze cu restul articolelor cu care urma să îl port. Și nu e nimic mai inutil decât a cumpăra o haina pe care apoi nu ai cum să o porți, nu e așa?

Material și structură

Principalul rol al unui palton este de a ne feri de frigul iernii, așadar alegerea materialului din care este realizat acesta capătă o și mai mare importanță. Nu voi vorbi niciodată despre produse realizate din material sintetice sau combinații similare, preferând să vă direcționez către materialele naturale, pentru că hainele noastre merită cele mai bune materiale.

Aveți 2 alegeri simple pentru material, diferențiate doar de bugetul de care dispuneți: un material 100% lână sau un amestec de lână și Cașmir (orice proporție este OK, cea mai des întâlnită fiind 90% lâna cu 10% Cașmir). Cât despre construcția paltonului, vă recomand cu căldură să alegeți un palton “half canvas” sau “full canvas”; Ce înseamnă asta? Părțile interioare ale paltonului (ce nu vedeți niciodată dar ce dă forma sacoului/paltonului când îl purtăm) sunt cusute și nu termoculate (lipite). În magazine, în România, mă îndoiesc că vom găsi așa ceva curând. Așadar, dacă doriți un palton half/full canvas va trebui să mergeți pe alternativa de a-l comanda pe măsurile voastre.

Culoare

În mod normal, recomandarea clasică pentru culorile pe care le poate avea un palton este: oricare dintre negru, bleumarin sau gri. Sincer? Da, sunt alegerile clasice dar asta nu înseamnă că nu poți merge pe o variantă “camel” sau poate chiar și un portocaliu, în caz că ești destul de îndrăzneț.

Mărimi

Un palton poate fi purtat ori peste sacou, ori doar peste cămașă, în funcție de preferințele fiecăruia. Eu prefer să îl port direct peste cămașă și, automat, am ales că acesta să fie mai apropiat de corp, spre deosebire de cel pe care îl porți peste sacou.

Dacă achiziționezi un palton gata făcut, atunci trebuie să știi de la început cum îl vei purta, pentru a știi cum să îl probezi/alegi, de pe rafturile magazinelor. Dacă îl realizezi la comandă atunci este sufficient să îi comunici consilierului tău vestimentar cum îl dorești și atunci tiparul paltonului tău va fi realizat cu lejeritățile de rigoare.

Câteva sfaturi rapide: mânecile paltonului ar trebui să acopere atât mânecile de la sacou cât și de la cămașă, pentru a nu permite frigului să între sub haine atunci când porți mănuși. Ca lungime, ți-aș recomanda să alegi un palton ce se termină în dreptul genunchiului, poate chiar un pic peste. Este varianta modernă de a purta un palton.

Model

Două direcții principale avem și aici, în funcție stilul tău: un palton clasic, la un singur rând de nasturi, doi sau trei nasturi cu rever clasic (decupat) sau unul la două rânduri de nasturi, patru sau șase nasturi cu un rever ascuțit (spitz). Buzunarele deseori sunt oblice cu clape iar la spate avem un singur șliț pentru lejeritate. Oricând se pot adăuga “extraopțiuni” vizuale și realiza reverul și gulerul chiar și clapele buzunarelor din alt material, în contrast.

Diferite Modele Palton

Diferite Modele Palton

Concluzie

În mare, cam acestea ar trebui să fie pe lista ta atunci când îți alegi viitorul palton. Cel puțin, așa mi l-am ales pe al meu.

Până la urmă, a te îmbrăca „bine” înseamnă a te îmbrăca corect. Nu este mereu ceva complicat, ține de câteva reguli de bază, majoritatea estetice, pe care trebuie să le respecți. Primele reguli vorbesc despre cum să îți alegi hainele din punct de vedere al măsurilor; nimănui nu îi place să vadă un bărbat cu pantalonii prea lungi, cu mânecile de la sacou atârnând sau cu sacoul având suficient loc să mai intre încă o persoană acolo.

Mai jos îți las câteva ținute pe care le-am descoperit pe internet și care mi-au plăcut mult de tot și mi-ar plăcea să le văd și pe străzile din București. Poți fi chiar tu acela!


0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns