Diplome avem, dar ce facem cu şcolile de meserii?

Citeam aseară la Andrei articolul despre inutilitatea unor facultăților din România și despre cum sistemul educațional este complet depășit. Este un subiect foarte amplu ce trebuie discutat, despre cum facultățile sunt fabrici de diplome și îi aruncă pe tinerii absolvenți în piața muncii complet neadaptați la exigențele și la greutatea găsirii/păstrării unui loc de muncă și fară o meserie. Mi-am spus părerea aseară pe Facebook, nu o mai repet și aici.

Mai există o problemă pe care nu o sesizează nimeni, pentru că nu dă bine și nu e subiect glam! Ce facem cu școlile de meserii? Mă refer aici la meserii printre care și cele de cismar, croitor/croitoreasă, cu care eu interacționez zi de zi. Nu pot să îmi dau cu părerea despre alte meserii pentru că nu am legătură cu domeniul și nu am nicio informație concretă.

Pe partea de croitorie, vă spun eu, este tragedie. Generațiile noi nu mai sunt interesate de astfel de meserii. Nicio fată nu vrea să fie croitoreasă. Sare direct la titulatură de „creatoare de modă”. Ușor, ușor generațiile vechi se retrag și rămâne un minus foarte mare în piață. Gândiți-vă de câte ori ați mers anul trecut la o croitorie și croitoreasa avea sub 50 ori 60 de ani. Ah? Multe, nu?! Toate micile croitorii pe care le vedeți prin cartiere, sunt cu oameni în vârstă. Cât credeți că o să mai reziste? Am prins croitori de 70 ani sau de 75 ani, prin aventurile mele prin București.

Tot ce vine din spate, este extrem de slab pregătit și nici nu are nicio dorință de a învața această meserie. Vorba aia, mai bine casier la hypermarket decât croitor. Muncă mai ușoară, bani (poate) mai mulți. Din păcate, trăim într-o generație care consideră că toată lumea trebuie să ia bacul, să facă facultate și să muncească în corporație. Este o rușine să faci o școală de meserii, parcă toată lumea fuge de aceste domenii. Ce facem când se va sparge bula? Și a început, ușor, ușor, de asta avem procentajul de promovabilitate la BAC pe care îl avem…

Două situații de care mă tot lovesc de câțiva ani:

  • Cunosc patru sau cinci firme de made-to-measure din București care lucrează cu aceeași doamnă croitoreasă. Și eu, când trebuie să externalizez anumite operațiuni de croitorie de la iTUX sau am urgențe, sâmbătă la ora 19:00, apelez la ea. De ce continuăm toți să mergem la dânsa? Pentru că este dedicată meseriei, știe să facă orice fel de operațiune pe haine de bărbați sau de femei și te ajută cu zâmbetul pe buze, indiferent de oră sau de zi. Doamna Dana, poate citiți asta, vreau să doar să vă mulțumesc pentru tot! Revenind, anii trecuți a tot încercat să școlească, la rândul dânsei, diferite fete. Stătea cu ele zilnic și le învăța cum se descoase o camsa, cum se dă jos mâneca unui sacou, cum se face un tiv, cum se strâmtează un sacou și așa mai departe. Credeți că a rămas vreo fată acolo? Probabil au găsit alte joburi, mai ușoare și au plecat.
  • La toate firmele la care am lucrat am avut mereu problema angajării unui croitor/croitorese, care să se ocupe de modificări de dificultate mică spre medie. Normal că e mai avanajos și eficient ca să ai un croitor in-house, care să se ocupe de toate aceste lucruri. Dar credeți că se găsește așa ușor o astfel de persoană? Ori e bună și costă enorm ori preferă să fie „freelancer” ori găsești persoane foarte slab pregătite care mai rău distrug o haină decât să o repare. Într-o perioadă am luat la pas Bucureștiul în căutare de o croitorie bună. Prin toate cartierele am ajuns, cu diferite produse pe care le lăsăm de test. Haos a ieșit, cereau bani mulți pe o muncă de mântuială.

Ce este de făcut? E greu de spus. Cum poți atrage către o meserie grea (că nu e deloc ușor să fi croitor sau cismar) tinerii? Nu mai merge acum cu replica părinților noștri, „trebuie să ai o meserie, să reușești în viață”. Așadar prin dragostea de meșteșug nu mai merge și rămâne o singură soluție: banii. Oarecum, similar cu ce spuneam aici.

O să ajungem, noi, firmele din domeniu, să ne școlim proprii oameni. Să luăm tineri, să îi plătim, să îi ținem lângă croitorii noștri cu experiență și să ne rugăm că prind meserie și că vor rămâne aici și nu vor pleca în alte domenii. Dar aici vorbim de o investiție de timp și bani pe un termen lung, care poate oricând să se ducă pe apa sâmbetei

O altă soluție sunt fondurile europene pentru programe de reconversie profesională, să iei șomeri și să le mai dai o altă șansă. Și e o situație de win-win, le oferi o nouă meserie și un venit iar tu îți asiguri pe termen mediu/lung forță de muncă

De asta spun, nu doar problema absolvenților trebuie tratată de către politicienii noștri și de către oamenii implicați in sistemul educațional. Hai să să ne uităm și la cealaltă tabără, oamenii pe care tindem să nu îi vedem dar de care avem nevoie zilnic.

(Foto credit: Andy Julia for „The Parisian Gentleman”)

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns