Câteva discuţii telefonice amuzante – Jurnal iTUX (2)

Când am verificat ultima dată site-ul iTUX.ro, cu o noapte înainte de lansarea oficială, pagina de contact a fost ultima actualizată și publicată. Am pus rapid numărul meu de telefon acolo, urmând să îl modific în viitor cu un număr special de contact. Nu am făcut-o nici acum, prefer să am un singur telefon, a cărui grijă să o am. Sau nu.

Apreciez că lumea respectă orarul publicat pe site și niciodată nu sună înainte de orele 10 sau după orele 19. E un plus, înseamnă că am estimat corect targetul proiectului.

În schimb, trebuie să recunosc că primesc și telefoane incredibil de amuzante. În principiu, toate sunt în jurul copiilor, mai ales în luna Decembrie. Serbări, petreceri tematice la scoală și așa mai departe. Lăsând puțin deoparte partea amuzantă a acestor conversații, încerc că din fiecare dintre ele să extrag informații utile, pentru noi. Toate pentru că apoi să pot aduce îmbunătățiri în comunicarea brandului, în continului site-ului sau în modul în care comunicăm pe social media.

 Bună ziua, închiriați costume?
 Da, sigur, cu ce vă pot ajuta?
 Am nevoie de un costum de Maica Domnului pentru o fata de 5 ani?

Sau

 Bună ziua, vă deranjez cu întrebare, v-am văzut site-ul iTUX pe internet.
 Bună ziua, cu mare drag vă răspund.
 M-ar interesa un costum de căpitan de navă, un 56 sau 54.
 Din păcate nu avem costume tematice sau speciale, doar clasice, pentru ceremonie.
 Am înțeles, dar ceva clasic în dungi marinărești aveți?

Din nou pentru copil

Bună dimineața, vă sun cu o urgență, trebuie să fac rost de un costum până mâine seară!
Bună dimineața! Nu vă faceți griji, dacă vă place un model și avem măsura dumneavoastră, fără problemă aveți ținuta pregătită până mâine seară! Ați găsit ceva care să vă placă, pe site-ul nostru?
Nu am apucat să mă uit pe site. Am nevoie pentru fiul meu de 3 ani de un costum popular. Se poate rezolva? Până mâine seară?

Sau

Bună ziua! V-am găsit pe internet și am dori să închiriem un costum iTUX, pentru nuntă!
Bună ziua! Ne bucurăm să auzim asta. Doriți să ne faceți o vizită să alegem o măsura și un model, împreună?
Sigur. Nunta este în 2018, când să venim?
  

Acestea sunt doar câteva pe care am reușit să mi le amintesc, în amănunt.

În rest sunt telefoanele standard, despre prețuri, despre durata de inchirere, despre probe. La aceste întrebări sunt mereu atent pentru că mă ajută să îmi dau seama ce modificări trebuie în site sau în comunicare. Multe persoane întrebau de perioada standard de inchirere și am modificat pagina de produs pentru a scrie clar că prețul este valabil pentru 7 zile. Și de atunci au încetat întrebările despre durată. O simplă modificare.

Altă întrebare era despre durata de pregătire a unei ținute, mai ales când aveau evenimentul în scurt timp. Au fost persoane care aveau evenimentul a două zi, seara. Și le explicăm că dacă reușim să facem o probă astăzi, mâine dimineață au totul pregătit. Știți reacția lor? Instant se linișteau. Bifau un task și scăpău de o grijă. Știau că a doua zi dimineață, doar vin să ridice produsele și se pot duce direct să se schimbe și să arate impecabil la eveniment. Cât dureaza o probă? Probabil 15 minute, maxim 25. Și bam, totul e rezolvat. Și cu fiecare client îmbrăcat impecabil noi suntem și mai fericiți.

Trăgând linie, după interacțiunile online sau offline, am realizat că este în continuare un drum lung înainte și în ceea ce privește educarea potențialilor clienți. Conceptul de „rental” pentru articole vestimentare este încă la început. Deși pentru femei să spunem că s-au făcut pași deja în ultimii ani dar pentru bărbați suntem în T0. Am pornit, suntem primii care au exclusiv că activitate închiriatul și trebuie să ne focusam atât pe creșterea business-ului cât și pe nevoia de a-i face pe bărbați să conștientizeze că există o alternative mai rapidă și ușoară la cumparatul de haine, pentru evenimente. 

E blog de „fashion”, așadar las niște poze aici, am văzut că se practică.

iTUX

iTUX
iTUX  DSC_0156 edIMG_0288-1

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns