Ne îmbrăcăm și noi potrivit pentru frigul de afară?

Dacă vara scriam despre cum să ne îmbrăcăm pentru căldura de afară, acum fac trecerea către frigul ăsta enervant. Da, știu, nici nu a început cu adevărat iarna. Mă pregătesc sufletește.

Toamna și iarna mi se par cele mai potrivite perioade pentru a te îmbrăca interesant și fain. Temperaturile scăzute te lasă să porți cămașă, sacou și palton, fără să te topești instant sau să te miroasă colegii de când te sui în lift.

E perioada perfectă pentru „layering”. Știi tu, atunci când arunci pe tine 5 straturi de haine, potrivite perfect și apoi întorci capul fetelor de pe stradă. E destul de complicat să reușești o combinație de materiale, texturi și culori echilibrată. Eu evit layering-ul, pentru că nu îmi place ce îmi iese. Păcat că vedem extrem de rar exemple pozitive, pe străzile bucureștene. Cine știe, poate la Cluj o fi mai bine, că parcă tot fashion-ul românesc e acolo.

Revenind la ale noastre.

Câteva sfaturi de bun simț pentru sezonul acesta de toamnă-iarnă.

  1.  Când îți pregătești hainele groase, ascunse bine tot restul anului, întâi du-le la o curățătorie. Sigur au prins un miros, cât le-ai ținut în pungi, prin dulap sau prin șifonier. E ceva de bun simț.
  2. Renunță, măcar lunile acestea, la adidași și la pantalonii cu 10cm mai scurți. Când eu stau frumos în ghete îmblănite și te văd cu adidași și cu gleznele goale la 0 grade, nu mai gândesc că ești „fashion” și „mișto”. Este inutilitate. Ca să nu o numesc altfel. Chiar aseară, în drum spre casă, am văzut un tip îmbrăcat așa. Well, ce pot spune, instinctul lui conversare nu este tocmai ridicat. 
  3. Știi căciula aia pe care ți-o luat-o maică-ta de Crăciun, acum 10 ani, cadou? Nu o purta. Te rog eu. Nu o să te tragă curentul, nu o să mori, nu o să pățești nimic. Plus, ești sigur, astfel, că nu o să radă nimeni de tine pe stradă.
  4. Investește în câteva eșarfe/fulare. Acestea pot schimba imediat în bine o ținută și oferă un aer mai „sofisticat” hainelor tale. E simplu. Sunt modele interesante pe la H&M, C&A, Zara la prețuri decente. Oricum, de Crăciun sunt șanse imense să primești o eșarfă cadou la Secret Santa la birou. 
  5. Alege, te rog, un palton mărimea ta. La cămașă o mai poți drege, uneori chiar și la sacou. Dar paltonul se vede imediat când este prea mare și atârnă pe tine ca un șifonier. Am fost săptămâna trecută prin magazine și mi-am căutat un palton. Anul acesta chiar sunt modele mișto, la prețuri decente. Dacă ți-l cauți cu atenție și răbdare și alegi să investești o sumă decentă, îl poți purta lejer trei, poate chiar patru ierni. Bineînțeles, cu condiția să îl îngrijești ok. Poate ți se pare mult 1000RON pentru un palton de calitate, dar dacă îl folosești 3 ierni, vine 333 per an. Mai bine așa decât să cumperi în fiecare an altul mediocru la 200-300ron. Dar aici deja vorbim de a face cumpărăturile calculat și să le vezi ca o investiție pe termen lung.
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns