Mai reducem cu o viteză, două graba cu care ne trăim viața

M

O lună și ceva de la ultimul articol publicat pe aici, aproape că uitasem că am un blog. Bine, în apărarea mea am afirmat mereu că sunt doar un om care are și un blog pe lângă și că nu sunt blogger. Am apăsat pedala de accelerație în ultimul timp, am încercat să recuperez ani de zile de „nefăcut chestii”. Și am apăsat aceea pedală până am supraturat de tot motorul, creierul, corpul și restul.

Am realizat zilele trecute că îmi trăiesc fiecare zi într-o cursă continuă, dar nu am reușit să îmi explic încotro sau cu cine. De când mă trezeam mă agitam să „optimizez” fiecare secundă încât să bifez cât mai multe. Dar cât mai multe „ce”? Task-uri? Dorințe? Pasiuni? La fiecare semafor mai profitam de ocazie pentru un scroll pe Instagram, nu cumva să ratez ceva. Apoi un Facebook. La fiecare notificare de email mă opream din orice făceam, întindeam mâna către telefon să mă uit repede imediat cine, ce, pentru ce mi-a scris. Dese ori eram dezamăgit că era doar un prinț din Nigeria care îmi oferea un camion de dolari. Poate atunci aveam timp să le fac pe toate.

La birou, având în grjiă trei firme, eram zilnic într-o cursă contracronometru (bine, cel puțin în capul meu). Agitat mereu, nervos, pe fugă, cu capul la 101 lucruri. Începeam ceva, terminam altceva, mai vorbeam la telefon, mai un email, mai un facebook. Complet neproductiv, maxim de obositor și solicitant. Not good. Dar cum orgoliul nu m-a lăsat singur, am depus dublul efortului normal și am reușit să fac tot ce trebuia și ce nu trebuia făcut. Din start plecam spre casă cu bateriile mai descărcate decât de obicei. Obosit psihic si epuizat.

Ajuns acasă făceam un combo de operațiuni, într-o rapiditate incredibilă. Deschide repede Netflix, pornește proiectorul, pregătește cina, verifică social media, răspunde la cele 5-8 conversații deschise pe whatsapp. Toate în același timp. Mâncat, văzut ceva serial, continuat discuții, alte scroll-uri pe FB/IG. Pornit PS4, lăsat și TV In fundal, stat și cu telefonul în mână. Nu mă bucuram de niciuna dintre activități. Nu puteam deoarece mă fura mereu altceva, o alta dorință. Practic nu stăteam nicio secunda locului, niciun moment de respiro pentru creier și intelect. Am realizat că tot timpul meu liber nu era deloc al meu. Era aruncat în diferite direcții și nicio secundă nu mă relaxam sau odihneam câtuși de puțin pe canapea. Pur și simplu fugeam din stânga în dreapta cu mintea și atenția iar asta mă obosea mai mult decât cele 10-11 ore petrecute birou.

Venea weekend-ul și lăsăm toată agitația mocnită și colectată în timpul săptămânii să iasă la iveală. Și uite așa s-au adunat o sumedenie de nopți nedormite și o groază duminici ratate, pe post de recuperare. Am ajuns să fiu mai obosit lunea decât eram vinerea. That’s just fucked up. O dorință de a face cât mai multe, de a ieși cât mai mult, de a cunoaște cât mai multe persoane, totul într-o cursă a mea cu mine însumi. O cursă care nu avea niciun final real. Pur și simplu, un perpetuum mobile idiot cu scopul de a îndeplini cât mai multe obiective de pe o listă a frustrărilor.

Pur și simplu alergam non stop pentru nimic. Am realizat că mă epuizez așa și nici nu câștig mai nimic. Mi-am dat seama că acasă nu era deloc acasă pentru mine ci mă simțeam mai mult ca la un hotel unde doar mă duc să mă culc. Îmi doream pur și simplu să ajung acasă, să mă pun pe canapea și să mă relaxez. Nu îmi mai doream ca atunci când ajung acasă să înceapă alegerile: „Vreau să văd un film sau să citesc?” ori „Hai să termin Far Cry 5, dar parcă aș juca și o FIFA!”. Mai mult stăteam să mă decid ce voiam să fac. Îmi distrugeam creierul analizând totul.

Am început să nu mă mai ating de telefon până ajung la birou, acolo să lucrez cât mai mult posibil cu căștile în urechi și cu muzica clasică sau ceva recomandări de „alpha wave musică” de la Siri reală din Londra. Acasă mi-am propus să stau cât mai departe de telefon, Whatsapp și Social Media (idee prima dată furată de la Huja de la Cluj). Cu ieșirile încă lucrez să le reduc ca număr ori să nu mă mai prindă 8 dimineața pe acolo.

Mi-am dat seama că nu trebuie să fac cât mai multe lucruri într-o zi, ci pur și simplu să le fac în ordine și fără să le aglomerez încât să îmi provoace mai mult stres decât plăcere. Nu e o tragedie dacă ratez o petrecere sau un weekend de distracție, nu e capăt de lume dacă nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă în lume și cu atât mai mult nu contează să știu ce face fiecare în timp ce eu stau și mă odihnesc acasă.

A început să îmi pese mai puțin, să mă enervez mai puțin și să mă implic mai puțin în lucrurile care chiar nu contează în viața asta.

comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alexandru Nestian

Manager & co-founder @ the fashion start-up iTux, 6 years market experience, digital savvy, blogger

Instagram

Social Media