UBER: nemulţumirile clienţilor, nemulţumirile şoferilor

UBER-ul o ia razna grav în București, din ce în ce mai mulți șoferi slabi pregătiți, care nu știu folosească un Waze ori aplicația de UBER, mașini de rahat, șoferi care anulează curse ca să te ia apoi cu surge. Am citit ieri și la Lorena Buhnici ceva similar cu un șofer nesimțit de UBER.

Șoferul care ceartă și ridică tonul

Evit să îmi pun întâlniri dimineața, la iTUX, pentru că știu ce horror este traficul în zona de nord. Ieri a trebuit să am o întâlnire cu un bun client care nu avea altă disponiblitate pentru o probă și am stabilit că ne întâlnim la 08:30.
 
Totul bine și frumos, iar pe la 07:34 mi-am comandat un UBER și l-am așteptat pe domnul Sorin cu o Skoda, cu două destinații în gând: o oprire intermediară pe Dorobanți și apoi biroul iTUX din Aviației. Sunt în drum amândouă, nu e mare deranjul să le bifez pe amândouă. Folosea relaxat Google Maps și asculta blană radio zu, pentru că aparent sunt foarte distractivi băieții de fac matinal acolo. 

 

Ma oftic ca nu i-am retinut numarul de inmatriculare, dar o sa il cer la UBER.

Lăsând la o parte că aplicația îi mergea în reluare și îi arăta unde să facă dreapta după ce treceam de strada pe care trebuia să intrăm și a trebuit să îi explic ce și cum, la un moment dat a început distracția.

Ieșind de pe Strada Gafencu (l-am rugat să scurteze prin Nordului ca să evităm intersecția cu Caramfil) a făcut dreapta (așa cum e obligatoriu) și a mers până la intersecția cu Str. Ștefan Burileanu și a făcut stânga și a dat să meargă până în Alexandru Ștefănescu. I-am zis că era mai simplu, când a făcut stânga să fi întors direct către pod (dunga de circulație îți permitea acest lucru), că nu știu cât de aglomerat este în față, iar pe Caramfil era pustiu.

A început să se enerveze, să îmi atragă atenția că el nu vrea să încalce regulile de circulație (deși avea voie să întoarcă), să îmi spună și citez „nu mai vin niciodată să vă iau, că suntem vecini, că toți aveți senzația că e vina noastră că e aglomerat”. Am tăcut deși mă călcase pe coadă comportamentul lui. Voiam doar să ajung la întâlnire.

A continuat pe un ton agresiv, ridicat, de urla la mine în mașină:

„Vă credeți toți împărați, ați lăsat taxiurile galbene și veniți la noi și vă credeți împărați că dați niște bani”

„Ce vă deranjează dar ce vă deranjează? Ia ziceți-mi?!”

I-am spus că am o problemă cu tonul lui și de unde această stare de nervi, că refuz să discut cu el așa.

„Că m-ați enervat, d’asta, că toți vă credeți împărați! Sunteți niște zei, normal că mă enervez, că nu mai pot cu voi! Să îmi dați o stea, nici nu mă interesează, să nu vă mai văd!”

I-am atras din nou atenția să aibă grijă la tonul și vocabularul folosit și i-am recomandat să își schimbe meseria dacă se enervează așa ușor cu fiecare client, căci eu nu plătesc că să urle cineva la mine. Există BDSM pentru asta, probabil, dacă vreau.

A continuă să comenteze ton agresiv, ridicat până la destinație. Pur și simplu, urla de nebun în mașină.

Îl sfătuiesc să urmeze un curs de „anger management” și să se lase de meserie, că cine știe cine i se suie în mașină și poate nu o să fie așa de înțelegător când se urlă la el. Dar da, sper să zboare din UBER. Și da, astăzi îi fac și reclamație, deși cei de la UBER se cam șterg la dos cu reclamațiile.

Ah, că era să uit, drag șofer care respectă regulile, vezi că ai mai încălcat pe puțin vreo cinci reguli de circulație, inclusiv făcut stânga la obligatoriu dreapta, asta cât m-am uitat pe unde merg și nu stăteam doar cu nasul în telefon.

Sofer care nu intelege UBER

Aseară, după ce le-am vorbit studenților de la Master am luat un șofer UBER să fac și o livrare pentru un client premium și să ajung acasă. Pe drum, șoferul m-a întrebat de cât timp folosesc UBER și dacă sunt mulțumit. I-am zis că îl folosesc de la lansare și am peste 400 curse  și cu puține excepții (pana mea, dimineață îl întâlnisem pe domnu’ nervos) sunt mulțumit.

Total Curse UBER

Total Curse UBER

Apoi a continuat până am ajuns acasă să îmi explice cum e a două zi de UBER și ca e foarte dezamăgit, că au început să vină taximetriștii la UBER (de parcă noi nu ne-am dat seama), că e prea ieftin, că merge pe gratis și că nu va mai continua căci lui nu îi convine. Mergea pe mașină personală, fără GPL, fără nimic și nu îi convenea să nu facă mai deloc profit.

Ce-i drept, e aiurea ca un serviciu precum UBER să fie mai ieftin decât un Pelican sau orice alt taxi. Avea un i30 extrem de curat, era îmbrăcat ok și vorbea tare civilizat. Fără tarife OK sau bonusuri (zicea că și bonusurile s-au scos și nici deconturi pentru „aspect” nu se fac), tot vom avea șoferi care refuză să mai intre pe UBER sau care vor pleca și calitatea o să tot scadă.

Un lucru e cert: nivelul calității șoferilor a scăzut vizibl. Prețul trebuie să crească pentru a putea beneficia de calitate.
   
   
 

 

2 raspunsuri
  1. IonEl
    IonEl says:

    „Prețul trebuie să crească pentru a putea beneficia de calitate.” Pai pretul la UBER, dupa cum stii, a fost micsorat de mai multe ori de la lansare, ultima oara a fost parca cu 25%, sper sa nu gresesc. Prin urmare, cred ca mai degraba formularea ar fi sa il faca inapoi cum era, ca sa revina si serviciile inapoi cum erau.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns