Pentru un weekend, am lăsat costumul pe umeraș – Canyoning și cascade

E 2017 deja. Ianuarie. În Decembrie, am fost prima dată la snowboard și mă lăudăm că, după rapelul pe cascadă, a venit și rândul plăcii. Apoi am realizat că acest articol stătea în draft din Aprilie. Well, publish.


Sunt destul de multe lucrurile pe care îmi doresc să le fac, dar nu îmi găsesc energia, motivația sau curajul să le încep. Printre altele, îmi doresc să sar cu parașuta, să fac turul Europei cu trenul, să mă plimb cu balonul cu aer cald și să merg la sală să încerc să fac „cățărare”. În mintea mea, în categoria ”cățărare” intră și coborârea în rapel pe un perete vertical (na, de când mă jucăm Splinter Cell mi se trage dorința asta).

Nu am reușit, până acum, să realizez nimic din lista de mai sus, din diferite motive. De aceea m-am bucurat când lucrurile s-au întâmplat în așa fel încât nu am avut cum să mai refuz sau să mă eschivez de la o aventură pe care o așteptam de mult. Un weekend altfel.

Și am plecat …

Fac repede un sumar cu ce activități m-am delectat în acel weekend:

  • mi-am amintit, după mai bine de vreo 10 ani, cum este să mergi cu trenul la cușetă;
  • m-am relaxat câteva ore la un water park;
  • am explorat Valea Seacă;
  • am învățat să cobor cu o coardă pe un perete vertical;
  • am stat la un foc de tabără;
  • am făcut canyoning pe Oşelu (7 cascade și 3 marmite).

Pentru „băiatul de oraș” din mine a fost o ieșire din rutină binevenită, renunțând câteva zile la traseul birou – evenimente – casă. Noroc cu ieșirea la baschet, săptămânală, căci altfel aș fi 100% sedentar. Te tâmpește un astfel de program, încât nu mai vezi dincolo de el si nu vezi câte lucruri ai putea face cu timpul tău liber. Așa ajunsesem!

Aventura

Mersul cu trenul, la cușetă, este mult mai amuzant decât orice drum cu mașina. Bine, durează de 2 sau 3 ori mai mult, dar trecem peste acest mic aspect. E ca și cum ai merge într-o garsonieră pe calea ferată. O garsonieră mică, foarte mică. Claustrofobic de mică.

IMG_9077 (1)

Toate activitățile prin care ne-am aventurat, alături Călin și toată echipa Carpatic Fun, m-au făcut să trec prin toate stările fizice și psihice posibile. De la entuziasmul orb și nerăbdarea de când începeam să mă echipez, la panică totală atunci când mă trezeam pe marginea cascadei și trebuia să fac primul pas în gol. Mi-a dispărut instant zâmbetul de pe față când am auzit „Hai!”. Atunci mi-am dat seama că sunt cu coarda în mână, singur și trebuie să mă las pe spate, contrar tuturor instinctelor mele de conservare, și să cobor! După ce am reușit să trec peste acest baraj psihologic, m-au curpins entuziasmul și adrenalina și m-am simțit „on top of the world”! La final, am rămas cu un zâmbet, cu multă bucurie și m-a curprins epuizarea și o febră musculară care m-a ținut zile întregi.

IMG_9280

Totul părea simplu: Călin ne-a explicat cum funcționează totul, cum putem coborî pe o cascadă sau un perete vertical, folosind fie opritorul, fie optul. Repede ne-am echipat și așteptam să continuăm organizat, rând pe rând, traseul. Repet, totul mi-a părut simplu până în clipa în care m-am legat la coarda de coborâre și trebuia să mă las pe spate, cu picioarele pe stâncă și să cobor. În acea clipă, mi s-a dat totul peste cap și m-am blocat. Era prima data când eram legat de o coardă și încercam să cobor o stâncă.

În filme îmi părea totul așa ușor, te legai de coardă, hop-hop de trei ori și erai jos. Eu m-am trezit după doi-trei pași că îmi îngheață genunchii și că nu știu ce să mai fac. Am tras aer în piept, am realizat că sunt în tandem și că e cineva lângă mine și nimic rău nu se poate întâmpla și am reușit să îmi deblochez genunchii și să ajung jos. Așa am trăit prima mea coborâre în rapel!

Și am trăit asta în prima zi, la coborâri simple în tandem. Nici nu realizam că a doua zi voi coborî singur 7 cascade, doar cu o coardă, un opt (nici măcar opritor), tot îmbrăcat în neopren! Iar când mi-am dat seama de toate acestea, era prea târziu să mă mai pot întoarce din drum: eram deja sub o cascadă, încercând să găsesc un punct uscat în care să îmi proptesc piciorul pentru a putea ieși din apă (care mă lovea puternic peste cască). Încercam să îmi amintesc ce îmi spusese Vlad, ceva despre a nu lua niciodată mâna dreaptă de pe coardă. 

Instantaneu strâng tare coardă. Așa, doar ca să fiu sigur. Apa mă trimitea din stânga în dreaptă și înapoi. Încerc să mă rotesc încât să mă pot proteja, cu umărul stâng, pe care îl izbesc acum de toate stâncile. Reușesc să văd o porțiune uscată a peretului și îmi înfig acolo piciorul stâng! Îmi forțez genunchiul, reușesc să mă ridic în el și îmi găsesc un loc și pentru dreptul. În acel moment realizez că eram la 90 grade pe stâncă iar cascada curgea acum liniștită printre picioarele mele! Reușisem singur! Nu vă pot descrie această senzație.

carpatic-fun-3

carpatic-fun-4

Senzația este greu de descris, iar poze care să reușească să transmită exact gustul adrenalinei care te cucerește nu am. După fiecare cascadă, când ajungeam cu picioarele pe pământ, mă dezlegam de coardă, strigam (din automatism deja) „coardă liberă„! (Aproape că mi-l amintesc pe Sorin, cum spunea că ajunsese să strige și în somn „Liftul!”, în timpul SkyRun24). Încercam să găsesc o piatră pe care să mă așez, pentru că îmi tremurau picioarele în ultimul hal. Și faceam tot posibilul să le fac să se relaxeze, căci în 5 minute urma să mai cobor o cascadă.

Relaxare

După prima zi de aventură, când încă nu gustasem cu adevărat loviturile stâncii, am rămas cu ceva energie și după o cină copioasă, ne-am retras în Glavoi (Vamă Veche de Bihor, așa mi s-a spus), ne-am încălzit la un foc de tabără și cântece de chitară. Pentru o secundă uitasem de București, de birou, de laptop, de emailuri și de deadline-uri.

glavoi-carpatic-fun

Concluzie

După a doua zi nu mă pot lăuda că am rămas cu la fel de multă energie. Îmi simțeam tot corpul obosit, am descoperit mușchi de existența cărora nu aveam habar (când a început febra musculară), dar eram fericit și mândru. Eram încântat că am reușit să fac ceva ce îmi doream de mult timp și să mă oftic că mi-a lipsit curajul!

A fost o super experiență pe care o recomand oricui. Frică îți este doar la început, când faci „debriefing-ul” și ți se explică pericolele și măsurile de precauție. Toată gașca de la Carpatic Fun a fost senzațională, explicându-mi toate cele, având răbdare cu mine. Ei organizează astfel de aventuri pentru grupuri mici de oameni 4-5 oameni, tocmai pentru că fiecare om să aibă mereu un om dedicat lui, pe toată perioada.

Pentru un weekend, lăsați Bucureștiul în pace, urcați-vă în tren/mașină și experimentați ceva nou și mișto. E fix ce trebuie pentru o ieșire cu băieții, dacă tot vorbeam ieri de unde să îți scoți colega de muncă. Ia-ți prietenii, vă plimbați pe munte, mai coborâți o cascadă, mai beți o palincă să vă încălziți, mai coborâți o cascadă, mai beți o palincă și tot așa. Merită. Toată experiența.

Îi puteți găsi pe site, pe Facebook, iar fotografiile sunt făcute de Valcan Vasile, care surprinde cele mai frumoase peisaje pentru  Bihor în imagini și Oradea în imagini.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns